demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 sg. și pl. demítă; ger. demițând; part. demís