denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier.
tranz. înv. 1) (fapte, fenomene, afirmații) A declara ca neadevărat; a tăgădui; a nega; a contesta; a dezminți. 2) (drepturi ale unei persoane) A pune la îndoială. /<lat., it. denegare, fr. dénier