deprinderi, s.f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire oarecare; exercițiu. – V. deprinde.
s. 1. v. aclimatizare. 2. v. însușire. 3. v. obicei. 4. (mai ales la pl.) v. comportare. 5. (mai ales la pl.) v. tabiet. 6. v. fire.
f. 1) Însușire dobândită cu timpul prin practică și devenită trăsătură caracteristică; obicei; obișnuință. 2) Pricepere căpătată prin repetarea aceleiași activități; obișnuință. /v. a (se) deprinde
deprínd, vb. III. 1. Refl. și tranz. A (se) obișnui, a (se) învăța. ♦ Refl. A se familiariza cu cineva. 2. Tranz. A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică. ♦ A dresa. [Perf. s. deprinséi, part, deprins]. – Lat. depre(he)ndere.
vb. 1. v. aclimatiza. 2. v. dresa. 3. v. însuși. 4. a se împăca, a se obișnui. (Nu mă pot ~ cu gândul că ...)
≠ a debarasa, a dezbăra, a dezobișnui, a dezvăța
≠ a (se) debarasa, a (se) dezbăra, a (se) dezvăța, a se dezobișnui
tranz. 1) A face să se deprindă. 2) (activități, procese etc.) A însuși treptat. /<lat. depre[he]ndere
intranz. (urmat de determinări introduse prin prepoziția cu) A căpăta anumite deprinderi; a se obișnui. ~ cu lucrul nou. /<lat. depre[he]ndere
vb. – A deprinde, a familiariza, a obișnui. Lat. dĕprĕhĕndĕre (Pușcariu 501; Candrea-Dens., 1450; REW 2574; Tiktin; Candrea; Scriban; Rosetti, I, 164); cf. v. sp. (gal.) deprender și, cu alt suf., it. apprendere, fr. apprendre. – Der. deprindere, s.f. (uzanță, obicei; practică); nedeprins, adj. (puțin familiarizat).