, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro să o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.
tranz. A face să-și piardă siguranța în modul de a acționa; a aduce în stare de zăpăceală; a zăpăci; a dezorienta. /<fr. dérouter
vb. I. tr. A zăpăci, a încurca; a dezorienta; a înșela. [< fr. dérouter].
vb. tr. a zăpăci, a încurca; a dezorienta, a descumpăni; a înșela. (< fr. dérouter)
derute, s.f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute.
f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. /<fr. déroute
s.f. Zăpăceală, dezordine; dezorientare. [Cf. fr. déroute].
s. f. stare de zăpăceală, de dezorientare, de dezordine. (< fr. déroute)