definiția desantat definiție dex

desantéz, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant.

desantéz, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant.

vb., ind. prez.1 sg. desantéz, 3 sg. și pl. desanteáză

vb., ind. prez.1 sg. desantéz, 3 sg. și pl. desanteáză

tranz. (trupe, echi-pamente etc.) A coborî cu parașuta; a lansa. /Din desant

tranz. (trupe, echi-pamente etc.) A coborî cu parașuta; a lansa. /Din desant

vb. I. tr. A lansa un desant. [Cf. engl. descent].

vb. I. tr. A lansa un desant. [Cf. engl. descent].

vb. tr. a lansa un desant. (după engl. descent)

vb., ind. prez. 1 sg. deșănțéz, 3 sg. și pl. deșănțeáză

intranz. pop. și fam. A deveni neglijent, dezordonat; a se dezmăța. /Din deșanțat

deșănțați, -te, adj. 1. Dezmățat; care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Dezordonat, neglijent. 3. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.

adj. v. obscen.

adj. v. bizar, ciudat, corupt, curios, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, dezordonat, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, imoral, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neglijent, neîngrijit, neobișnuit, nerușinat, original, paradoxal, pervertit, singular, straniu, stricat, vicios.

1) pop. și fam. v. A SE DEȘĂNȚA. 2) reg. Care iese din comun (prin felui său de a fi); ciudat; straniu; bizar. 3) pop. Care este lipsit de decență; indecent; nerușinat. /Orig. nec.