desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Des1- + sfătui (după fr. déconseiller).
vb. (înv.) a desconsilia, a despovățui, a dezmânta. (L-a ~ să procedeze așa cum inten-ționa.)
vb. (sil. mf. -sfă-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. desfătuiáscă