definiția dezaprobare definiție dex

dezaprobări, s.f. Acțiunea de a dezaproba; (concr.) cuvinte, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva. – V. dezaproba.

s. blam, blamare, condamnare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osândire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ faptei necugetate a cuiva.)

≠ acceptare, aprobare, consimțire, încuviințare

s. f. (sil. -pro-; mf. dez-), g.-d. art. dezaprobării; pl. dezaprobări

s.f. Acțiunea de a dezaproba; blamare, înfierare. [< dezaproba].

dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba).

vb. a blama, a condamna, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osândi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.)

≠ a accepta, a aproba, a consimți, a încuviința

vb. (sil. -pro-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezaprób, 3 sg. și pl. dezapróbă

tranz. (acțiuni, fapte, afirmații) A considera ca fiind inacceptabil sau reprobabil; a găsi rău. /<fr. désapprouver

vb. I. tr. A nu aproba; a blama, a înfiera. [P.i. dezaprób. / cf. fr. désapprouver, după aproba].

vb. tr. a nu aproba; a blama, a înfiera. (după fr. désapprouver)