definiția dezicere definiție dex

s.f. Acțiunea de a (se) dezice; afirmație prin care se dezice ceva. [Var.: deszícere s.f.] – V. dezice.

s. f., g.-d. art. dezícerii

s.f. Acțiunea de a (se) dezice și rezultatul ei; dezmințire, negare, retractare. [Var. deszicere s.f. / < dezice].

dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♢ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice).

vb. 1. v. retracta. 2. a se contrazice. (Te rog să nu te ~.)

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, perf. s. 1 sg. deziséi, 1 pl. dezíserăm

tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A pune la îndoială. /<fr. dédire

intranz. A-și retrage cele spuse sau scrise anterior. /<fr. dédire

vb. III. tr. A nega, a retrage, a retracta (ceva). ♦ refl. A-și retrage cuvântul, a se dezminți. [P.i. dezíc, var. deszice vb. III. / < de- + zice, cf. fr. dédire].

vb. I. tr. a nega, a retracta (ceva). II. refl. a-și retrage cuvântul, a dezminți. (după fr. dédire)