deziluzionéz, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. desillusionner.
vb. (sil. -zi-o-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. deziluzionéz, 3 sg. și pl. deziluzioneáză
tranz. A face să se deziluzioneze; a dezamăgi; a decepționa. [Sil. -zi-o-] /<fr. désillusioner
intranz. A cădea în deziluzie; a ajunge în stare de deziluzie; a se dezamăgi; a se decepționa. [Sil. -zi-o-] /<fr. désillusioner
vb. tr. a face pe cineva să-și piardă iluziile; a dezamăgi, a decepționa. (< fr. désillusionner)