dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei, un viciu; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Dez- + [în]văța.
intranz. A-și pierde obișnuința (de a face ceva); a se dezobișnui. ~ să citească. /dez- + a învăța