s.f. Trecere nedorită a semnalelor de pe un canal pe altul la sisteme audio cu două sau mai multe canale. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphonie.
f. Recepționare simultană a unor semne (convorbiri) de pe mai multe circuite de telecomunicații. [Art. diafonia; G.-D. diafoniei; Sil. di-a-] /<fr. diaphonie
s.f. 1. Auzire a unei convorbiri telefonice de pe un circuit pe altul. 2. (Muz.) Acord muzical în care un sunet este susținut de octava, cvarta sau cvinta lui corespunzătoare. ♦ Muzică veche pe două voci. [Gen. -iei. / < fr. diaphonie, cf. gr. diaphonia].