díbui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum. ♦ Tranz. și intranz. A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric. ♢ Expr. Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci. [Prez. ind. și dibuiesc] – Et. nec.
vb., ind. prez. 1 sg. díbui/dibuiésc, 3 sg. díbuie/dibuiéște, imperf. 3 sg. dibuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. díbuie