dichisiri, s.f. (Pop. și fam.) Acțiunea de (se) dichisi și rezultatul ei; dichiseală. – V. dichisi.
s. f., g.-d. art. dichisírii; pl. dichisíri
dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti frumos și curat, a se ferchezui; (definitie/peiorativ">peior.) a se găti prea mult. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (definitie/aorist">aor. lui diikó).
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 sg. și pl. dichiseáscă
tranz. 1) A face să se dichisească. 2) (lucruri) A prevedea cu toate dichisurile. /<ngr. diíkisa
intranz. 1) A se îmbrăca cu dichis; a se găti frumos și curat. 2) A se găti prea mult, manifestând o grijă exagerată față de aspectul exterior; a se ferchezui; a se spilcui; a se sclivisi. /<ngr. diíkisa
vb. – 1. A aranja, a ordona, a prepara. – 2. A aranja, a găti, a împodobi. Ngr. διοιϰέω, aorist διοίϰησα (Tiktin; Candrea; Scriban); din același cuvînt gr., cu pronunțarea erasmică, neol. dioceză, s.f., din fr., der. diocezan, adj. – Der. dichis, s.n. (aranjare, ordine; preparative; obiect, lucru; sculă, unealtă, instrument), a cărui formație nu este clară, cf. sl. dikisŭ „maslu”, cuvînt incert după Miklosich, Lexicon, 161, dar care are probabil aceeași origine; dichici, s.n. (cuțit de cizmar, pentru ornamentat), cuvînt mold., probabil deformație de la cel anterior (după Candrea, GS, VI, 324 și Scriban, din mag. dikics „briceag”, care ar putea proveni din rom.); dichiseală, s.f. (aranjare, găteală).