diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea dintre două sau mai multe ființe sau lucruri, a delimita caracterele lor specifice. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier.
vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. diferențiéz, 3 sg. și pl. diferențiáză, 1 pl. diferențiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. diferențiéze; ger. diferențiínd (sil. -ți-ind)
tranz. 1) (ființe, lucruri) A delimita, stabilind diferența. 2) mat. (funcții) A stabili prin calcul diferențial. [Sil. -ți-a] /<fr. différencier
intranz. (despre persoane) A se impune prin trăsături distincte; a se manifesta în mod deosebit; a se reliefa; a diferi; a se deosebi. [Sil. -ți-a] /<fr. différencier
vb. I. tr., refl. A (se) deosebi; a se stabili sau a face să se stabilească deosebiri. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. différencier].
vb. I. tr. A calcula o diferență sau o derivată. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. différentier].
vb. I. tr., refl. a (se) deosebi, a (se) distinge între două sau mai multe ființe ori lucruri. II. (mat.) a calcula o diferențială. (< fr. différencier)
diferențiați, -te, adj. Care se deosebește, se distinge între două sau mai multe ființe sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ți-at] – V. diferenția.
adj. m., pl. diferențiáți; f. sg. diferențiátă, pl. diferențiáte