, dihotomii, s.f. 1. (Log.) Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în două părți egale etc. [Var.: dicotomíe s.f.] – Din fr. dichotomie.
s. f., art. dihotomía, g.-d. dihotomíi, art. dihotomíei
f. 1) Diviziune în două părți a unei noțiuni. 2) bot. Mod de ramificare bifurcată a unor tulpini. [Art. dihotomia; G.-D. dihotomiei; Sil. -mi-e] /<fr. dichotomie
s.f. 1. Diviziune în două părți, grupe sau specii; bifurcare. 2. (Log.) Împărțire a unei noțiuni în alte două noțiuni, care epuizează întreaga sferă a noțiunii împărțite. [Gen. -iei, var. dicotomie s.f. / < fr. dichotomie].