definiția diminuare definiție dex

diminuări, s.f. Acțiunea de a diminua și rezultatul ei; micșorare, scădere. [Pr.: -nu-a-] – V. diminua.

s. 1. v. reducere. 2. micșorare, reducere, ușurare. (~ încărcăturii unei nave.) 3. v. atenuare. 4. v. scădere.

≠ amplificare, sporire

s. f. (sil. -nu-a-), g.-d. art. diminuării (sil. -nu-ă-); pl. diminuări

s.f. Acțiunea de a (se) diminua și rezultatul ei; scădere; coborâre; încetinire. [< diminua].

diminuéz, vb. I. Tranz. și refl. . A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere.

vb. 1. v. reduce. 2. a (se) micșora, a (se) reduce, a (se) ușura. (S-a ~ încărcătura unei corăbii.) 3. v. atenua. 4. v. scădea.

≠ a amplifica, a augmenta, a mări

≠ a se intensifica, a exagera, a (se) majora, a (se) mări

vb. (sil. -nu-a), ind. prez. 1 sg. diminuéz; 3 sg. și pl. diminueáză; conj. prez. 3 sg. și pl. diminuéze (sil. -nu-e-); ger. diminuând (sil. -nu-ând)

tranz. A face să se diminueze; a micșora; a reduce; a împuțina; a scădea; a descrește. [Sil. -nu-a] /<fr. diminuer, lat. diminuere

intranz. A deveni mai mic la număr, dimensiune sau intensitate; a se micșora; a se împuțina; a scădea; a se reduce; a descrește. [Sil. -nu-a] /<fr. diminuer, lat. diminuere

vb. I. tr., refl. A (se) micșora, a descrește, a scădea. [Pron. -nu-a, p.i. -uez, 3,6 -uează, ger. -uând. / cf. lat. diminuere, fr. diminuer].

vb. tr., refl. a (se) micșora, a scădea, a (se) atenua. (< fr. diminuer, lat. diminuere)