dințéz, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte.
vb. v. zimțui.
vb., ind. prez. 1 sg. dințéz, 3 sg. și pl. dințeáză
tranz. (obiecte) A prevedea cu crestături în formă de dinți. /Din dințat