definiția dintare definiție dex

dințéz, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte.

vb. v. zimțui.

vb., ind. prez. 1 sg. dințéz, 3 sg. și pl. dințeáză

tranz. (obiecte) A prevedea cu crestături în formă de dinți. /Din dințat

dințare, s.n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar.

s. v. călcător, ceapraz.

(unealtă) s. n., pl. dințáre

n. 1) Instrument pentru reglarea dinților unui ferăstrău. 2) Grătar așezat în fața scocului morii care oprește pătrunderea murdăriei ce vine pe apă. /dinte + suf. ~ar

, dințáre, s.n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei. 2. Grătar în dreptul scocului morii, care oprește pătrunderea corpurilor aduse de apă.

dințari, -ărese s.m., s.f. medic stomatolog.

dințări, s.f. Acțiunea de a dința și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Totalitatea dinților unui obiect. – V. dința.

(acțiune) s. f., g.-d. art. dințării; pl. dințări