diplomații, s.f. 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi diplomatici, în scopul realizării politicii externe preconizate. ♦ Comportare abilă, subtilă, șireată. 2. Carieră, profesiune de diplomat2. 3. Totalitatea reprezentanților diplomatici constituiți în corp. – Din fr. diplomatie.
s. politică. (A uzat de o ~ ingenioasă.)
s. f. (sil. -plo-), art. diplomațía, g.-d. art. diplomațíei; (manifestări) pl. diplomațíi, art. diplomațíile
f. 1) Totalitate a mijloacelor, metodelor și formelor de activitate a reprezentanților unui stat în alt stat. 2) Totalitate a diplomaților unei țări; corp diplomatic. 3) Funcție de diplomat. 4) depr. Ansamblu de manevre la care recurge cineva pentru a-și atinge scopul. [Art. diplomația; G.-D. diplomației; Sil. -ți-e] /<fr. diplomatie
s.f. 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi peste graniță pentru a asigura legături reciproce cu celelalte state și a realiza obiectivele politicii sale externe. ♦ Ansamblu de metode și de procedee folosite în domeniul relațiilor internaționale dintre state. ♦ Carieră, funcție de diplomat. ♦ Totalitatea diplomaților. 2. Abilitate, dibăcie, pricepere (în purtări etc.). [Cf. fr. diplomatie, it. diplomazia].
s. f. 1. activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi peste graniță, în vederea realizării obiectivelor politicii sale externe; diplomatică (II, 2). 2. carieră, funcție de diplomat. 3. totalitatea diplomaților. 4. abilitate, dibăcie, pricepere (în purtări etc.). (< fr. diplomatie)