discursuri, s.n. Expunere făcută în fața unei adunări; cuvântare. ♦ (Franțuzism înv.) Tratare în scris a unui subiect de natură științifică sau literară. – Din fr. discours, lat. discursus.
s. 1. alocuțiune, cuvânt, cuvântare, (englezism) speech, (pop.) vorbă, vorbire, (înv.) voroavă, (fam. și ir.) logos. (În ~ul său a arătat că ...) 2. discurs funebru = orație funebră, (înv.) propovedanie.
s. n., pl. discúrsuri
n. Expunere oratorică (mai ales politică), făcută în fața unui public; cuvântare. /<fr. discours, lat. discursus
s.n. Expunere publică asupra unui subiect (de natură politică); cuvântare. [Cf. lat. discursus, fr. discours].