disidenți, -te, s.m. și f. Persoană care are păreri sau opinii deosebite față de colectivitatea, organizația etc. din care face parte. ♢ (Adjectival) Grup disident. [Var.: dizidént, -ă s.m. și f.] – Din fr. dissident, lat. dissidens, -ntis.
s. m., pl. disidénți
și substantival Care manifestă disidență. /<fr. dissident, lat. dissidens, ~ntis
s.m. și f. Persoană ale cărei păreri, opinii sunt deosebite de ale majorității. [Var. dizident, -ă s.m.f. / cf. fr. dissident, lat. dissidens].
s. m. f. cel ale cărui păreri, convingeri (politice) sunt deosebite de ale majorității sau ale unui grup din care face parte. (< fr. dissident, lat. dissidens)
disidențe, s.f. Atitudine, manifestare de disident. ♦ (Concr.) Grup de persoane cu opinii diferite de acelea ale majorității; sciziune formată prin acțiunea unui astfel de grup. [Var.: dizidénță s.f.] – Din fr. dissidence, lat. dissidentia.
s. f., pl. disidénțe
f. 1) Stare a unei persoane sau a unui grup de persoane care încetează a se supune unei autorități sau care se separă de o comunitate. 2) Grup de persoane care nu se mai supune unei autorități sau s-a separat de o comunitate. 3) Sciziune într-o comunitate, provocată de deosebirile de idei. /<fr. dissidence, lat. dissidentia
s.f. Deosebire de opinii (față de o majoritate); sciziune, schismă; dezacord. ♦ Grup de persoane care susțin o părere diferită de aceea a majorității; sciziune care ia naștere în urma unei asemenea situații. [Var. dizidență s.f. / cf. fr. dissidence, lat. dissidentia].