pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler.
vb., ind. prez. 3 sg. disimileáză
tranz. (sunete ale vorbirii) A face să se disimileze. /<fr. dissimiler
intranz. (despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. /<fr. dissimiler
vb. I. tr., refl. (Lingv.; despre sunete) A (se) modifica, a dispărea sau a face să dispară datorită influenței unui alt sunet identic, asemănător. [< fr. dissimiler].
disimilații, s.f. (Fon.) Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător (din acel cuvânt); disimilare. – Din fr. dissimilation.
s. f. (sil. -ți-e), art. disimiláția (sil. -ți-a), g.-d. art. disimiláției; pl. disimiláții, art. disimiláțiile (sil. -ți-i-)
f. lingv. Fenomen fonetic care constă în modificarea sau omisiunea unui sunet dintr-un cuvânt sub acțiunea altui sunet asemănător sau identic (din același cuvânt). [Art. disimilația; G.-D. disimilației; Sil. -ți-e] /<fr. dissimilation
s.f. Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența unui alt sunet identic sau asemănător din același cuvânt. [Gen. -iei, var. disimilațiune s.f. / cf. fr. dissimilation].
s. f. modificare ori dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența unui alt sunet identic sau asemănător din același cuvânt. (< fr. dissimilation)