disjungeri, s.f. Acțiunea de a disjunge. – V. disjunge.
s. f., g.-d. art. disjúngerii; pl. disjúngeri
s.f. Acțiunea de a disjunge și rezultatul ei; disjuncție. [< disjunge].
disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.
tranz. 1) jur. (pricini, procedee) A despărți în două pentru a cerceta și judeca în mod separat. 2) (chestiuni) A separa în mod conștient. /<lat. disjungere