definiția disprețuire definiție dex

disprețuiri, s.f. Acțiunea de a disprețui. [Var.: (înv.) desprețuíre s.f. ) – V. disprețui.

s. desconsiderare, nesocotire. (~ colegilor.)

s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri

s.f. Acțiunea de a disprețui. [< disprețui].

disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețuí vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.

vb. a desconsidera, a nesocoti, (înv.) a defăima, a mepriza, a ocărî. (De ce îl ~?; nu ~ ceea ce ți se oferă.)

≠ a aprecia, a prețui, a respecta

vb. → prețui

tranz. A trata cu dispreț; a desconsidera. [Sil. -țu-i] /dispreț + suf. ~ui

vb. IV. tr. A avea dispreț pentru cineva sau pentru ceva, a desconsidera pe cineva. ♦ A nu prețui pe cineva sau ceva. [Cf. it. disprezzare].

vb. tr. a avea dispreț pentru cineva sau ceva; a desconsidera. (< dispreț)