, divinități, s.f. 1. Ființă imaginară cu însușiri supranaturale, socotită drept cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. 2. Esență divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis.
s. f., g.-d. art. divinității; pl. divinități
f. 1) (în concepțiile religioase) Forță supranaturală creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg. 2) Natură, caracter dumnezeiesc; dumnezeire. [Art. divinitatea; G.-D. divinității] /<fr. divinité, lat. divinitas
s.f. 1. Ființă socotită de cei mistici drept creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. 2. Esență, natură divină. [Cf. lat. divinitas, fr. divinité].