dizgrații, s.f. Pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unul monarh, a unei persoane influente, a unui superior. – Din it. disgrazia. Cf. fr. disgrâce.
f. Pierdere a favoarei, a bunăvoinței unui superior, a unei persoane influente. [Art. dizgrația; G.-D. dizgrației; Sil. -ți-e] /<fr. disgrâce
s.f. Pierdere a favorii, a bunăvoinței unui om influent, cu putere. [Gen. -iei, var. dezgrație s.f. / < it. disgrazia, cf. fr. disgrâce].