definiția doamna definiție dex

s. n.

(plantă) s. m. art.

s. (BOT.) 1. (Geum rivale) (reg.) cerențel, crânceș. 2. (Geum urbanum) cerențel, (reg.) ridichioară.

s. m.

expr. (tox.) heroină.

s. v. beladonă, mătrăgună.

(bot.) s. f.

doamne, s.f. 1. Termen de politețe pentru o femeie căsătorită. ♢ Doamnă de onoare = femeie (din aristocrație) aflată în serviciul unei prințese, al unei regine etc. ♦ Soție. ♦ Spec. Soție a unui domnitor sau a unui boier. ♦ Stăpână a unei case, a unei gospodării. 2. Compus: (Bot.; pop.) doamnă-mare sau doamna-codrului = mătrăgună. – Lat. dom(i)na.

s. 1. cucoană, madam, (pop.) jupâneasă, (ieșit din uz) damă, (grecism înv.) chera, (italienism înv.) signoră. (O ~ mai în vârstă.) 2. (IST.) (pop.) vodeasă, voduleasă, voievodeasă. (~ Tana, soția domnitorului Moldovei.)

s. v. nevastă, soție.

s. f., g.-d. art. doámnei; pl. doámne; abr. sg. art. dna, g.-d. art. dnei

f. 1)(folosit ca termen de politețe și de adresare, izolat sau înaintea numelui) Femeie căsătorită. 2) Soție a domnului. 3) înv. Stăpână a unei case boierești. ♢ ~ mare plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brune-violete și cu fructe negre, întrebuințată în medicină; mătrăgună. /<lat. dom[i]na

s. v. beladonă, mătrăgună.

(bot.) s. f.

s. v. albumeală, albumiță, floarea-reginei, floare-de-colț.

s. f.

s. pl. v. papucul-doamnei.

(bot.) s. m.

(bot.) s. m.

s. v. strașnic.

s. v. boiștean.

s. v. crețișoară.