doctorate, s.n. Stagiu de calificare științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor (2); examen final, de susținere a unei lucrări, dat pentru obținerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obținut în urma acestui examen. – Din fr. doctorat.
n. 1) Perioadă de calificare științifică în vederea obținerii titlului de doctor; doctorantură. 2) Examen pentru obținerea titlului de doctor prin susținerea unei lucrări (teze). 3) Titlu de doctor. /<fr. doctorat, lat. doctoratus
s.n. Formă de studii suprauniversitare, constând dintr-o serie de cursuri, examene și o teză, organizate pe lângă instituțiile de învățământ superior și care conferă titlul de doctor într-o anumită specialitate. ♦ Calificarea posesorului titlului de doctor (în științe); examen final de susținere a tezei pentru obținerea titlului de doctor. [< fr. doctorat].
s. n. formă de studii suprauniversitare constând dintr-o serie de cursuri, examene și o teză, organizate pe lângă instituțiile de învățământ superior și care conferă titlul de doctor într-o anumită specialitate; doctorantură. (< fr. doctorat)