definiția dogii definiție dex

dogi, s.m. Câine de talie mare, masiv, cu botul lat și turtit. – Din fr. dogue, engl. dog.

s. m., pl. dogi

m. 1) Rasă de câini de talie mare, cu botul turtit, urechile aplecate, având blana cu părul scurt. 2) Câine din această rasă. /<fr. dogue, engl. dog

s.m. Câine mare de pază (și de vânătoare), cu părul scurt și lins, cu urechile lăsate în jos și cu botul turtit. [< fr. dogue, cf. engl. (watch-)dog].

s. m. câine mare de pază, puternic, cu părul scurt și lins, strălucitor, cu urechile drepte, ascuțite și cu botul și fruntea curbate. (< fr. dogue, engl. dog)

dogi, s.m. Titlu purtat de conducătorii politici ai unora dintre vechile republici aristocratice italiene; persoană care avea acest titlu. – Din it. doge.

s. m., pl. dogi

m. Titlu purtat în trecut de conducătorii politici ai unor republici italiene (Veneția și Genova); prim-magistrat. /<it. doge

s.m. Conducător (ales prin vot) al vechilor republici italiene Veneția și Genova. [< it. doge].

s. m. titlu purtat de conducătorul vechilor republici italiene Veneția și Genova. (< it. doge)

dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ♢ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă.

vb. v. răguși.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dogeáscă

tranz. A face să se do-gească. /Din doagă

intranz. 1) (despre butoaie, putini etc.) A fi cu doagele desfăcute. 2) (despre voce) A căpăta un timbru răgușit și înfundat; a suna ca din butoi (gol). /Din doagă

s.m. Cârnat sau crenvurșt cald, servit cu muștar, într-o chiflă (lunguiață). [Pr.: hot dóg] – Cuv. engl.

s.n. Gustare constând dintr-un cârnăcior cald (crenvurșt sau frankfurter), introdus într-o baghetă de pâine despicată, condimentat cu muștar sau ketchup.

loc.s. (Anglicism) Pâiniță în al cărei miez s-a pus un crenvurșt sau un cârnat. [< americ., fr., it. hot dog, cf. engl. hot – fierbinte, dog – câine].