dogme, s.f. 1. Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, obligatorie pentru adepții ei, care nu poate fi supusă criticii și nu admite obiecții. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă și impusă ca adevăr incontestabil. – Din fr. dogme, lat. dogma.
f. 1) Principiu de bază al unei filozofii sau religii care este obligatoriu pentru adepții ei și contra căruia nu se admit obiecții. 2) fig. Teză considerată imuabilă și acceptată fără rezervă în orice condiții. /<fr. dogme, lat. dogma
s.f. – 1. Învățătură, teză fundamentală. – 2. Teză, doctrină politică. – Mr. dhogmă. Gr. δόγμα (Murnu 18) și modern din fr. dogme. – Der. (din fr.) dogmatic, adj.; dogmatism, s.n.; dogmatist, s.m.; dogmatiza, vb.
s.f. 1. Principiu fundamental al unei doctrine religioase, obligatoriu pentru toți adepții ei, asupra căruia nu este îngăduit să se discute. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă, acceptată în mod necritic și aplicată rigid, fără a ține seamă de condițiile concrete. [< lat., gr. dogma, cf. fr. dogme].
s. f. 1. învățătură, teză fundamentală a unei religii, obligatorie pentru toți adepții ei, care nu poate fi supusă criticii. 2. teză considerată ca imuabilă, care trebuie acceptată necritic și aplicată rigid, fără a ține seamă de condițiile concrete. (< fr. dogme, lat., gr. dogma)