dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon.
vb. v. certa.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dojeneáscă
tranz. A trata cu dojeni; a mustra. /<sl. dognati, doženon
intranz. A se trata cu dojeni (unul cu altul). /<sl. dognati, doženon
vb. – A mustra, a certa. Sl. dognati, doženǫ „a lua”, de la gnati, goniti „a urmări” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 99), cf. goni, și ceh. doženiti „a urmări”. – Der. dojană, s.f. (ceartă, mustrare), deverbal; dojenitor, adj. (care dojenește).