definiția dotă definiție dex

dote, s.f. Bun material dat (cu forme legale) unei fete când se mărită; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, -dotis.

s. v. zestre.

s. f., g.-d. art. dótei; pl. dóte

f. Avere sau sumă de bani care se dă unei fete când se mărită; zestre. /<fr. dot, lat. dos, dotis

s.f. Bunurile aduse de o femeie în căsătorie; zestrea unei femei. [< fr. dot].

s. f. bunurile aduse de o femeie în căsătorie; zestrea unei fete de măritat. (< fr. dot)

dotéz, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare.

vb. 1. a echipa, a înzestra, a prevedea, a utila, (înv.) a provedea. (A ~ o uzină cu cele necesare.) 2. a înzestra, (înv. și pop.) a dărui. (A ~ o fată de măritat.) 3. v. înzestra.

vb., ind. prez. 1 sg. dotéz, 3 sg. și pl. doteáză

tranz. 1) (întreprinderi, instituții, laboratoare) A asigura (cu ceva) pentru a funcționa normal; a înzestra. 2) (fete) A pune în posesia unei dote. 3) fig. A prevedea în mod firesc (cu anumite avantaje spirituale). /<fr. doter, lat. dotare

vb. I. tr. 1. A prevedea (o instituție etc.) cu cele necesare. 2. (Fig.) A înzestra cu calități intelectuale sau sufletești. 3. A da dotă unei fete la căsătoria ei. [Cf. fr. doter, lat. dotare].

vb. tr. 1. a utila (o instituție, o întreprindere etc.) cu cele necesare desfășurării activității. 2. (fig.) a înzestra cu calități intelectuale sau sufletești. 3. a da dotă unei fete la căsătoria ei. (< fr. doter, lat. dotare)