expr. (pub.) a fi oportunist; a se alia / a încheia înțelegeri cu parteneri ireconciliabili între ei.
expr. (peior.) 1. ieftin. 2. de calitate inferioară.
num. card. Număr având în numărătoare locul între unu și trei și indicat matematic prin cifrele 2 și II. ♢ (Adjectival) Vine cu doi prieteni. ♢ Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă. La doi pași = aproape. ♢ Expr. (Fam.) (A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. ♢ (Intră în componența num. adverbial) A venit de două ori. ♢ (Intră în componența num. distributiv) Plecau câte doi. ♢ (Substantivat) Trei de doi. ♢ Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți, în două părți (egale). În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Una-două = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu două = (în construcții negative) cu ușurință, repede. Nici una, nici două = pe neașteptate; imediat. Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori... ♢ Expr. Una și cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea. ♦ (Adjectival) Vreo doi = câțiva. ♦ (Substantivat) Cifră care indică numărul definit mai sus. A scris un doi pe tablă. – Lat. *dui, duae.
m. 1) Număr constând din două unități. ~ înmulțit cu ~. 2) Cifra 2 sau II. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. dui, duae
num. card. 1) Unu plus unu. ~ copaci. Două mere. ♢ În ~ timpi și trei mișcări foarte repede. Nu face nici două parale nu are nici o valoare. A nu scăpa cu una cu două a nu scăpa ușor. Din două una (sau una din două) ori una, ori alta; ori așa, ori așa. Nici una, nici două repede, fără a sta pe gânduri. A nu putea lega două vorbe (sau cuvinte) a fi redus, mărginit. 2) (cu valoare de num. ord.) Al doilea (a doua). /<lat. dui, duae
num. – Număr într unu și trei. – Mr. doi, dao, megl. doi, două, istr. doi, do. Lat. dui, f. duae (Pușcariu 540; Candrea-Dens., 503; REW 2798); cf. it. due (v. it. dui, piem. doui, duoe), prov. dui, duas, fr. deux, cat., sp. dos, port. dous, duas. – Der. al doilea, num.; douăzeci, num.; doime, s.f. (jumătate); îndoi, vb. (a duplica; a dubla; a îndoi; a se îndoi; a oscila); îndoială, s.f. (nesiguranță; oscilație); îndoielnic, adj. (nesigur; incert); îndoință, s.f. (înv., îndoială); îndoios, adj. (nesigur); neîndoios, adj. (sigur, cert); îndoit, adj. (de două ori mai mult; dublu; îndoit; oscilant, nesigur); îndoiciune, s.f. (înv., îndoială); îndoitură, s.f. (încovoiere; cotitură); desdoi, vb. (a desfășura, a întinde); adăurat, adj. (Banat, nou, recent), de la adăoară ‹ a doua oară.
expr. (adol., peior.) 1. două persoane insignifiante. 2. două persoane cu aceleași defecte.
num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între întâiul și al treilea. ♢ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ♢ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. A doua oară = data următoare; cu altă ocazie. Al doilea = după primul, pe urmă. (Pop.) De-al doilea = a doua oară. ♢ Expr. A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. [Pr.: do-i-] – Doi + le + a.
expr. (pub.) U.M. 0215, serviciul de informații al Ministerului de Interne.