, dragoste, s.f. I. Sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus; iubire, amor. ♢ Loc. adv. Cu (multă) dragoste sau cu toată dragostea = cu (multă) plăcere, (foarte) bucuros. ♢ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, față de) cineva (sau de ceva) = a se îndrăgosti de cineva (sau de ceva). ♢ Expr. A avea dragoste = a-i plăcea să... A se topi (sau a se sfârși, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patimă. ♦ (Concr.) Ființă iubită; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legătură sexuală; relații amoroase. II. Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĩ.
s. 1. v. iubire. 2. iubire, (pop.) drag. (Îți ofer cartea cu toată ~.) 3. v. iubit. 4. afecțiune, iubire. (Îl înconjura cu multă ~.) 5. (BOT.; Sedum carpaticum) (reg.) masa-raiului.
f. 1) Sentiment de afecțiune și devotament față de cineva sau de ceva; iubire: amor; drag. ♢ Cu multă ~ (sau cu toată ~ea) cu multă plăcere; foarte bucuros. 2) Sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus; amor; iubire. ♢ A prinde ~ față de cineva a se îndrăgosti. 3) Ființă iubită. 4) Sentiment de afecțiune foarte puternică (și durabilă) (pentru cineva sau ceva); pasiune; patimă. [Art. dragostea; G.-D. dragostei] /<sl. dragosti
s.f. – Iubire, afecțiune, tandrețe. Sl. dragostŭ „minune” (Cihac, II, 100; Tiktin), cf. bg. dragostĭ „plăcere”, sb. dragost „conveniență”. Cf. și drag. – Der. drăgăstos, adj. (frumos, atrăgător; afectuos, tandru); drăgosteală, s.f. (mîngîieri, răsfăț); drăgosti, vb. (a iubi, a răsfăța); drăgostiv, adj. (înv., afectuos); drăgostenie, s.f. (iubire); îndrăgosti, vb. refl. (a prinde dragoste de cineva, a se amoreza).