drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. drămuiáscă
tranz. 1) (materiale, substanțe) A cântări, sau a împărți cu multă precizie sau cu multă minuțiozitate. 2) fig. A cântări profund și amănunțit cu mintea; a cumpăni. /dram + suf. ~ui
s.f. Acțiunea de a drămui și rezultatul ei; drămăluire. – V. drămui.
s. v. chibzuire, deliberare, gân-dire, judecare.