duci, s.m. (Înv.) Duce2. – Din ngr. dúkas.
s.f. (De obicei precedat de prep. „de”, „la”, „pe”) Plecare, drum, călătorie. ♢ Expr. A fi pe ducă = a fi pe sfârșite; a fi pe moarte. – Din duce1.
s. v. duce.
s. v. plecare.
(duce) s. m., g.-d. art. dúcăi; pl. duci
(acțiune) s. f.
f. v. A SE DUCE. ♢ A fi pe ~ a fi pe moarte. /v. a se duce