definiția ducii definiție dex

expr. 1. a fi pe moarte. 2. a fi pe punctul de a eșua.

s.f. (De obicei precedat de prep. „de”, „la”, „pe”) Plecare, drum, călătorie. ♢ Expr. A fi pe ducă = a fi pe sfârșite; a fi pe moarte. – Din duce¹.

s.f. (De obicei precedat de prep. „de”, „la”, „pe”) Plecare, drum, călătorie. ♢ Expr. A fi pe ducă = a fi pe sfârșite; a fi pe moarte. – Din duce¹.

duci, s.m. (Înv.) Duce². – Din ngr. dúkas.

duci, s.m. (Înv.) Duce². – Din ngr. dúkas.

s. v. plecare.

s. v. plecare.

s. v. duce.

s. v. duce.

(duce) s. m., g.-d. art. dúcăi; pl. duci

(duce) s. m., g.-d. art. dúcăi; pl. duci

(acțiune) s. f.

(acțiune) s. f.

f. v. A SE DUCE. ♢ A fi pe ~ a fi pe moarte. /v. a se duce

f. v. A SE DUCE. ♢ A fi pe ~ a fi pe moarte. /v. a se duce

duci, s.m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis.

s. (înv.) ducă, herțog. (~ de Burgundia.)

s. m., pl. duci

m. (în feudalism) 1) Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului. 2) Persoană care purta acest titlu. /<fr. duc, lat. dux, ~cis

s.m. – Titlu nobiliar. – Var. (înv.) ducă. It. duca (sec. XVII), în parte prin intermediul ngr. δοῦϰας, sl. duka. Forma actuală a fost readaptată lat. dux, -cem. – Der. ducal, adj. (care aparține ducelui); ducat, s.m. (ducat, monedă); ducat, s.n. (ducat, provincie, teritoriu în stăpînirea unui duce); ducesă, s.f. (soția unui duce); archiduce, s.m. (titlu dat prinților din casa imperială a Austriei). Este dublet de la doge, s.m. (titlu purtat de conducătorii politici ai unor vechi republici italiene), din ven. doge.

s.m. 1. Conducător militar de trib la vechii germani. 2. Nobil feudal care stăpânea un ducat. ♦ Titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. / < lat. dux, ducis, cf. it. duca, fr. duc].

s. m. 1. conducător militar de trib la vechii germani. 2. nobil feudal. ♢ titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului. 3. titlu purtat de conducătorul unui ducat (1). (< fr. duc, lat. dux, -cis)

, duc v.t. a păcăli, a înșela; a minți.