dudaie, s.n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. – Cf. magh. dudva.
s. v. bălărie, buruiană, cucută.
s. n., art. dudăul; pl. dudáie
n. pop. 1) Loc năpădit de buruieni (mari); bălărie. 2) Plantă erbacee înaltă cu tulpina erectă din familia umbeliferilor, cu rădăcina și fructele otrăvitoare, folosită în scopuri medicinale; cucută. [Sil. du-dău] /cf. ung. dudva