, (rar) dumnezei, s.m. 1. Ființă supranaturală, considerată în credințele religioase drept creatoare a lumii și cea care determină destinul oamenilor. ♢ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ♢ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.) A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Punând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.
s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, părinte, providență, puternicul (art.), stăpânul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preabunul (art.), preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfântul (art.), sântul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 2. v. zeu.
s. pr. m., g.-d. art. lui Dumnezéu (în expr. și Dumnezéului)
m. sing. (în concepțiile religioase) Forță supranaturală, creatoare și cârmuitoare a lumii; demiurg; divinitate; ♢ Pentru (numele lui) ~! exclamație ce exprimă o rugăminte stăruitoare sau o dezaprobare categorică. Cum dă ~ la întâmplare. Bătut de ~ năpăstuit de soartă. /<lat. dom[i]nedeus
s.m. – Ființă supremă, creator și cîrmuitor al lumii. – Mr. dhumnidză(u) megl. dumnizesc. Lat. dǒmĭnĕ dĕus (Pușcariu 558; REW 2734), cf. it. domeneddio, v. prov. domerdieus, v. fr. damnedieu. Cf. zău. – Der. dumnezeiesc, adj. (divin; milostiv); dumnezeiește, adv. (minunat, divin); dumnezei (var. îndumnezei), vb. (a diviniza; a adora ca pe Dumnezeu); dumnezeire, s.f. (divinitate; divinizare; înv., religiozitate); nedumnezeire, s.f. (înv., impietate); dumnezeiță (var. dumnezeoaie, dumnezeoaică), s.f. (înv., zeiță).
(insectă) s. f.
(astron.) s. pr. n.