dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur2 + suf. -ui.
vb. v. hurui.
vb., ind. și conj. prez. 1 sg. dúrui, 3 sg. și pl. dúruie, imperf. 3 sg. duruiá
intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare și obiecte în mișcare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a hurui. 2) A vorbi mult și fără rost; a flecări; a trăncăni; a pălăvrăgi. [Sil. -ru-i] /dur + suf. ~ui