s.f. Funcția de egumen; timpul cât cineva îndeplinește această funcție; stăreție. – Egumen + suf. -ie.
s. (BIS.) stăreție. (În timpul ~ lui.)
s. f., art. egumenía, g.-d. egumeníi, art. egumeníei
f. 1) Funcție de egumen. 2) Perioadă de timp în care un egumen își deține funcția; stărețenie. 3) Sediu al egumenului; stărețenie. /egumen + suf. ~ie