a se dichisi, a se înclifta, a se întitiriza, a se pune la marele fix / la patru ace / la țol festiv.
eleganți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Făcut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebește prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.
1) (despre persoane) Care se distinge prin exterior armonios și plăcut; cu grație. 2) (despre îmbrăcăminte) Care este făcut cu gust și conferă persoanei un aspect frumos. 3) (despre manifestări ale oamenilor, limbaj etc.) Care se distinge prin eleganță; caracterizat prin eleganță. Maniere ~te. Stil ~. /<fr. élégant, lat. elegans, ~ntis
s.f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu grație. ♦ Distincție în limbaj, în stil etc. – Din fr. élégance, lat. elegantia.
s. 1. v. bun-gust. 2. v. distincție. 3. v. lux.
f. 1) Caracter elegant. 2) Modalitate de exprimare caracterizată prin stil distins. 3) Distincție în comportare sau în felul de a se îmbrăca. [G.-D. eleganței] /<fr. élégance, lat. elegantia
s.f. Distincție, grație în atitudini, în maniere; rafinament, gust, distincție în felul de a se îmbrăca, în croiala hainelor. ♦ Distincție în limbaj, în stil etc. [Cf. fr. élégance, lat. elegantia].
s. f. distincție, grație în atitudini, în maniere; rafinament, gust, distincție în felul de a se îmbrăca, în croiala hainelor. ♢ distincție în limbaj, în stil. (< fr. élégance, lat. elegantia)