elipse, s.f. 1. Locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care suma distanțelor la două puncte fixe, numite focare, este constantă. 2. (Figură de stil care constă în) omiterea din vorbire sau din scris a unor elemente care se subînțeleg sau care nu sunt absolut necesare pentru înțelesul comunicării. – Din fr. ellipse, lat. ellipsis.
f. 1) Curbă plană închisă, pentru care suma distanțelor oricărui punct al său la două puncte fixe este întotdeauna constantă. 2) Omitere în vorbire sau în scris a unui sau a mai multor cuvinte dintr-o frază, care continuă să-și păstreze neschimbat sensul. 3) muz. Suprimare a unui acord, cerută de regulile armoniei. /<fr. ellipse, lat. ellipsis
s.f. 1. Curbă, loc geometric al punctelor dintr-un plan a căror sumă a distanțelor la două puncte fixe, numite focare, este constantă. 2. Omisiune din scriere sau din vorbire a unor cuvinte care se subînțeleg. ♦ Figură de stil care constă în omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare pentru a scurta fraza, dându-i astfel mai multă expresivitate. [< fr. ellipse, cf. gr. elleipsis – lipsă].
s. f. 1. curbă loc geometric al punctelor dintr-un plan a căror sumă a distanțelor la două puncte fixe (focare) este constantă. 2. omisiune din vorbire, ori din scriere a unor cuvinte sau chiar propoziții care se subînțeleg. 3. figură de stil constând în omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare, pentru mai multă expresivitate. (< fr. ellipse)