enunțiativi, -e, adj. Care conține o enunțare. ♢ Propoziție enunțiativă = propoziție care exprimă o constatare, prezentând o acțiune sau o stare ca reală. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. énonciatif, lat. enuntiativus.
adj. expozitiv. (O propoziție ~.)
adj. m. (sil. -ți-a-), pl. enunțiatívi; f. sg. enunțiatívă, pl. enunțiatíve
Care ține de enunț; propriu enunțului. ♢ Propoziție ~ă propoziție prin care vorbitorul comunică ceva în legătură cu un obiect sau fenomen. [Sil. -ți-a-] /<fr. énonciatif, lat. enuntiativus
adj. Care enunță, care conține o enunțare. ♢ Propoziție enunțiativă (și s.f. ) = propoziție care exprimă o constatare, prezentând o acțiune sau o stare ca reală. [Pron. -ți-a-. / cf. it. enunziativo].
adj. care conține o enunțare. o propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție afirmativă sau negativă care exprimă un fapt real, realizabil sau ireal; propoziție expozitivă. (< fr. énonciatif, lat. enuntiativus)