eresuri, s.n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată, superstiție, eroare. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. – Din sl. eresĩ.
s. v. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, prejudecată, superstiție, vină, vinovăție.
s.n. – Erezie, greșeală. – Var. (înv.) eresă, ires. Gr. αιρεσις (sec. XVII; cf. Iordan, Dift. 145; Murnu 22). Este dublet de la erezie, s.f., din fr. hérésie. – Der. ereziarh, s.m. (autor al unei erezii); eretic (var. înv. iritic), adj. (adept al unei erezii); irează, s.f. (monstru, grozăvie), pentru a cărui der. cf. Scriban, Arhiva, 1921, 73.