etimologii, s.f. 1. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; înv.) Morfologie. 3. Etimon. ♢ Etimologie multiplă = proveniență a unui cuvânt din două sau mai multe surse diferite. Etimologie populară= modificarea formei unui cuvânt (recent intrat în limbă) sub influența unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă sau uneori de sens. – Din fr. étymologie, lat. etymologia.
s. (LINGV.) 1. origine. (A stabilit ~ cuvântului.) 2. v. etimon.
s. f., art. etimología, g.-d. art. etimologíei; pl. etimologíi, art. etimologíile
f. 1) Ramură a lingvisticii, care se ocupă cu studiul originii cuvintelor, stabilind evoluția lor fonetică și semantică. 2) Explicație a originii unui cuvânt. /<fr. étymologie, lat. etymologia
etimologii, s.f. 1. Stabilirea originii unui cuvânt. 2. Etimon.
s.f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu istoria cuvintelor, stabilind originea și evoluția formei și a sensului lor. 2. Explicare istorică a sensului și a formei unui cuvânt. ♦ Etimon. ♢ Etimologie populară = modificare a unui cuvânt sub influența unui alt cuvânt mai cunoscut, cu care are asemănări și de la care s-ar putea crede că derivă; etimologie multiplă = explicarea originii unui cuvânt prin toate etimoanele probabile. [Gen. -iei. / cf. fr. étymologie, lat., gr. etymologia – studiul înțelesului adevărat < etymos – adevărat, logos – studiu].
s. f. 1. stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. o ~ multiplă = explicarea originii unui cuvânt prin mai multe etimoane. o ~ populară = modificare a formei unui cuvânt sub influența unui alt cuvânt mai cunoscut, cu care are asemănări și de la care s-ar putea crede că derivă. 2. etimon. 3. ramură a lingvisticii care studiază istoria cuvintelor, stabilind originea și evoluția formei și a sensului lor. (< fr. étymologie, lat., gr. etymologia)