s.n. Concepție etică și principiu care pune la baza moralei năzuința spre fericire. [Pr.: e-u-] – Din fr. eudémonisme.
s. n. (sil. e-u-)
n. Curent etic care consideră fericirea scopul suprem al vieții omenești. /<fr. eudémonisme, lat. eudaemonismus
s.n. 1. Concepție, teorie morală fundată pe principiul că fericirea este binele suprem. 2. (Liv.) Năzuință a omului spre fericire. [Pron. e-u-. / < fr. eudémonisme, cf. gr. eudaimonia – fericire].