, exál, vb. I. Tranz. A emite, a împrăștia, a degaja vapori, mirosuri etc.; a emana (1). [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhaler, lat. exhalare.
vb. [x pron. gz], ind. prez. 3 sg. și pl. exálă
tranz. (mirosuri, gaze, vapori etc.) A împrăștia în toate părțile; a face să cuprindă spații tot mai largi; a degaja; a emana. /<fr. exhaler, lat. exhalare
vb. I. tr. A răspândi, a împrăștia, a degaja (vapori, mirosuri etc.). [Pron. eg-za-, p.i. exál și -lez. / < fr. exhaler, cf. lat. exhalare].
s. f. (sil. -ți-e) [x pron. gz], art. exaláția (sil. -ți-a), g.-d. art. exaláției; pl. exaláții, art. exaláțiile (sil. ți-i-)
s.f. Degajare, răspândire de vapori, de mirosuri etc.; exalare. [Gen. -iei, var. exalațiune s.f. / cf. fr. exhalation, lat. exhalatio].
s. f. exalare. (< fr. exhalation, lat. exhalatio)