excelenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care excelează; deosebit, admirabil, minunat, excepțional de bun. – Din fr. excelent, lat. excellens, -ntis.
Care excelează; impunător prin calitățile sale; minunat. /<fr. excellent, lat. excellens, ~ntis
adj. Foarte bun, excepțional, admirabil, minunat. [Pron. ecs-ce-. / cf. fr. excellent, lat. excellens].
adj. foarte bun, excepțional, admirabil, minunat, extrem de valoros. (< fr. excellent, lat. excellens)
s. f. art. + adj., g.-d. Excelénței sále (voástre)
, excelențe, s.f. 1. Titlu acordat ambasadorilor sau (în unele țări) marilor demnitari de stat. 2. (În loc.) Prin excelență = în cel mai înalt grad; mai ales, cu deosebire; eminamente. – Din fr. excellence, lat. excellentia.
s. f., g.-d. art. excelénței; pl. excelénțe
f. 1) Caracter excelent; calitate foarte bună. 2) (în țările apusene) Titlu onorific, folosit și ca termen de reverență, acordat ambasadorilor, miniștrilor și demnitarilor bisericești. ♢ Prin ~ în mod foarte reprezentativ; în cel mai înalt grad; eminamente. [G.-D. excelenței] /<fr. excellence, lat. excellentia
s.f. 1. Titlu onorific care se dă în unele țări miniștrilor, ambasadorilor și (la catolici) episcopilor. 2. (Rar) Înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. ♢ Prin excelență = în mod deosebit, mai ales. [Cf. fr. excellence, lat. excellentia].
s. f. 1. titlu care se dă în unele țări demnitarilor (șefi de state, ambasadori, miniștri) și (la catolici) episcopilor. 2. înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. o prin ~ = în mod deosebit. (< fr. excellence, lat. excellentia)
s. f. art. pl. + pr.