, exclamații, s.f. Cuvânt, propoziție sau frază rostită cu un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică; strigăt, exclamare. – Din fr. exclamation, lat. exclamatio.
s. f. (sil. -ți-e), art. exclamáția (sil. -ți-a), g.-d. art. exclamáției; pl. exclamáții, art. exclamáțiile (sil. -ți-i-)
f. Cuvânt, propoziție sau frază care exprimă o stare afectivă puternică. /<fr. exclamation, lat. exclamatio, ~onis
s.f. Cuvânt, propoziție sau frază rostită într-un anumit fel, cu o anumită modulație, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. [Gen. -iei, var. exclamațiune s.f. / cf. fr. exclamation, lat. exclamatio].
s. f. 1. cuvânt, propoziție, frază rostite cu o anumită modulație a vocii, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. 2. figură de stil prin care autorul exprimă, cu autorul unei exclamații (1), un sentiment puternic. (< fr. exclamation, lat. exclamatio)
s. v. semnul excla-mației, semnul exclamării.